Multumesc
Doamne, pentru ploaie, pentru intrebari, pentru suspin, pentru ce ai
pus in mine, pentru ochii prietenilor ce-mi incalzesc sufletul,
pentru muzica, pentru zambetul din culoare!
Candva
omuletii isi trimiteau scrisori...cu ceva slove -esenta de intelepciune
cuvinte scrise de mana, cu pixul, cu stiloul si datorita acelor
simple cuvinte scrise de mana, simteai "expeditoru' ", ii
simteai respiratia peste umarul tau care citeste...erau scrisori cu
adieri de vant si soare din departare, cu suvite de par drag sau cu
petale de floare...
Poti
fugi de tine insuti in diferite moduri (apeland la alcool, munca in
exces, cautand continuu compania anumitor persoane) ...dar in final
te intorci tot in tine...astfel incat, gasesc ca-i mai sanatos sa
rezolvi analizand, urmarind, luandu-te de dupa umeri prieteneste,
vorbindu-ti...tu cu tine. Gunoiul ascuns sub covor, ramane cam tot
acolo, pana te hotarasti sa-l arunci cu manuta ta.
Cartile,
munca pentru cresterea unei pasiuni, tandretea si muzica pot fi cele
care ne salveaza, ne fac sa luminam in intuneric...
Nu-ti
spune ca ai trait daca doar ai intins mana si-ai avut, nu te-a durut
drumul pana la a atinge lucruri; nu-ti spune ca ai cunoscut suferinta
daca nu ai reusit sa te intorci in tine si sa o privesti in fata, cu
ochii larg deschisi, fara de anestezia alcoolului...
Sunt
frumoasa. Sunt frumoasa pentru ca iubesc culorile! sunt atat de
frumoasa pentru ca atunci cand iubesc o fac cu toata fiinta, oferind
tot ce sunt, ce am, ce pot deveni; sunt frumoasa pentru ca tratez
oamenii asa cum imi place sa fiu tratata- cu sinceritate si respect.
Sunt frumoasa pentru ca iubesc furtunile despletite si naravase,
noptile ce povestesc celor ce stiu a le asculta...sunt frumoasa
pentru ca stiu durerea si nu as lovi daca nu pot mangaia. Sunt
frumoasa pentru ca imi place sa citesc si narile -zambind- sa
adulmece mirosul amestecat de hartie veche si cerneala..
Am
auzit adesea "nu stiu, incep sa cred ca e mai bine singur, adica
de ce sa nu traiesti si singur?!" ca si cum ideea de celalalt
iti ia aerul, nu iti da timp si spatiu sa fii tu, asa cum simti, cum
iti bate vantul prin tine...Sa fie oare mai buna singuratatea sau
se-ntampla tocmai pentru ca nu ai intalnit acea persoana care sa se
creasca langa tine, fiindu-ti alaturi in cresterea ta,
neingradindu-ti spiritul sau nevoia brusca de a-ti arunca sosetele
-una pe lustra si alta pe pervaz, nepretinzand s-o scarpini pe spate
nici la interior, nici la exterior...Fiind langa tine pentru cum iti
arde privirea, pentru cum iti arunci sosetele, pentru nevoia ta de a
fi neingradit, pentru liniste, pentru echilibrul care-l creati
impreuna, pentru ca simte, pentru ca vrea, pentru ca visati in
aceleasi culori. A construi un cuplu nu inseamna privare de aer,
inseamna schimb de hrana, neimpus.
Puteti
merge impreuna pe-acelasi drum, atat timp cat pasii tai nu-i
impiedica pe-ai ei, mergeti liber - impreuna, fiecare dintre voi
sustinand progresul sau si al celuilalt, intr-o relatie de hranire
reciproca dar neuitand faptul ca nicio fiinta nu apartine nimanui.
Stai intr-o relatie atat timp cat simti ca nu-ti infraneaza
devenirea, ai dreptul si obligatia fata de tine insuti sa devii cine
esti...Nu poti astepta ca celalalt sa-ti oblojeasca rani din trecut,
traume, temeri sau frustrari- nu este datoria sa. Daca celalalt alege
sa o faca o face doar pentru ca poate, simte si are acest potential
fara a pretinda rasplata sau dovezi vesnice de dragoste sau
apartenenta.
...Oare
ingerasii se dau in leagan?...ei au aripi...
Mie
imi plac furtunile varatice si ferestrele deschise, si perdelele
spulberate.
..un'
se duc libelulele-aceste minunatii ale naturii in miniatura, aceste
gaze-elicopter - cand se duc?...dar fluturii? un' se duc cand se
duc?...hmmm?....
...Dor
de-o seara la marginea Marii, sa fluture iarasi pescarusii deasupra
mea si valurile sa vina-plece cu-o liniste nesfarsita...
Intr-un
colt de strada, un tigan pazea cateva galeti cu flori...Un cuplu se
apropie si-ntreaba care-i pretul unui buchet de floarea-soarelui: ea
are lumini jucause in ochi si-n acele lumini sunt nu cinci fire de
floarea-soarelui ci campuri intregi, atat de vii incat privirea
devine aurie si-i simti adierea vantului, si tarana sub
talpi...cincizeci de lei, vine raspunsul. Pe bune?! ce drept iti da
tie sa vinzi libertatea cu tije verzi si nume de soare?! e ca si cum
ai rupe o frantura de cer, ai lega-o cu sfoara si sa crezi ca astfel
ai drept s-o vinzi! ca si cum ai vinde stelutele din puful de
papadie...
Iarna,
anotimp de post si de rabdare. Post de verde, post de cer de-un
albastru direct din tub. Rabdare administrata cu lingurita, la
trezire, pe stomacul gol; rabdare ce-si asteapta izbanda primaverii.
Primavara este timpul cand geamurile sunt- in sfarsit - deschise larg
si pleoapele inchise de dor! cu nari dilatate sa absoarba parfum tare
de vazduh si gene ce cresc inalte pan'la el! iar... vara...sufletu-i
intins in fata marii, invelit in nisip...cu timpanele rasucite-n
spirale de cochilii. Vara e anotimpul in care umbli cu talpile
goale... prin cer.
