luni, 5 octombrie 2015

Adunate, amestecate

Multumesc Doamne, pentru ploaie, pentru intrebari, pentru suspin, pentru ce ai pus in mine, pentru ochii prietenilor ce-mi incalzesc sufletul, pentru muzica, pentru zambetul din culoare!

Candva omuletii isi trimiteau scrisori...cu ceva slove -esenta de intelepciune cuvinte scrise de mana, cu pixul, cu stiloul si datorita acelor simple cuvinte scrise de mana, simteai "expeditoru' ", ii simteai respiratia peste umarul tau care citeste...erau scrisori cu adieri de vant si soare din departare, cu suvite de par drag sau cu petale de floare... 

Poti fugi de tine insuti in diferite moduri (apeland la alcool, munca in exces, cautand continuu compania anumitor persoane) ...dar in final te intorci tot in tine...astfel incat, gasesc ca-i mai sanatos sa rezolvi analizand, urmarind, luandu-te de dupa umeri prieteneste, vorbindu-ti...tu cu tine. Gunoiul ascuns sub covor, ramane cam tot acolo, pana te hotarasti sa-l arunci cu manuta ta.

Cartile, munca pentru cresterea unei pasiuni, tandretea si muzica pot fi cele care ne salveaza, ne fac sa luminam in intuneric...

Nu-ti spune ca ai trait daca doar ai intins mana si-ai avut, nu te-a durut drumul pana la a atinge lucruri; nu-ti spune ca ai cunoscut suferinta daca nu ai reusit sa te intorci in tine si sa o privesti in fata, cu ochii larg deschisi, fara de anestezia alcoolului... 

Sunt frumoasa. Sunt frumoasa pentru ca iubesc culorile! sunt atat de frumoasa pentru ca atunci cand iubesc o fac cu toata fiinta, oferind tot ce sunt, ce am, ce pot deveni; sunt frumoasa pentru ca tratez oamenii asa cum imi place sa fiu tratata- cu sinceritate si respect. Sunt frumoasa pentru ca iubesc furtunile despletite si naravase, noptile ce povestesc celor ce stiu a le asculta...sunt frumoasa pentru ca stiu durerea si nu as lovi daca nu pot mangaia. Sunt frumoasa pentru ca imi place sa citesc si narile -zambind- sa adulmece mirosul amestecat de hartie veche si cerneala..

Am auzit adesea "nu stiu, incep sa cred ca e mai bine singur, adica de ce sa nu traiesti si singur?!" ca si cum ideea de celalalt iti ia aerul, nu iti da timp si spatiu sa fii tu, asa cum simti, cum iti bate vantul prin tine...Sa fie oare mai buna singuratatea sau se-ntampla tocmai pentru ca nu ai intalnit acea persoana care sa se creasca langa tine, fiindu-ti alaturi in cresterea ta, neingradindu-ti spiritul sau nevoia brusca de a-ti arunca sosetele -una pe lustra si alta pe pervaz, nepretinzand s-o scarpini pe spate nici la interior, nici la exterior...Fiind langa tine pentru cum iti arde privirea, pentru cum iti arunci sosetele, pentru nevoia ta de a fi neingradit, pentru liniste, pentru echilibrul care-l creati impreuna, pentru ca simte, pentru ca vrea, pentru ca visati in aceleasi culori. A construi un cuplu nu inseamna privare de aer, inseamna schimb de hrana, neimpus.


Puteti merge impreuna pe-acelasi drum, atat timp cat pasii tai nu-i impiedica pe-ai ei, mergeti liber - impreuna, fiecare dintre voi sustinand progresul sau si al celuilalt, intr-o relatie de hranire reciproca dar neuitand faptul ca nicio fiinta nu apartine nimanui. Stai intr-o relatie atat timp cat simti ca nu-ti infraneaza devenirea, ai dreptul si obligatia fata de tine insuti sa devii cine esti...Nu poti astepta ca celalalt sa-ti oblojeasca rani din trecut, traume, temeri sau frustrari- nu este datoria sa. Daca celalalt alege sa o faca o face doar pentru ca poate, simte si are acest potential fara a pretinda rasplata sau dovezi vesnice de dragoste sau apartenenta.

 ...Oare ingerasii se dau in leagan?...ei au aripi...
 
Mie imi plac furtunile varatice si ferestrele deschise, si perdelele spulberate.

..un' se duc libelulele-aceste minunatii ale naturii in miniatura, aceste gaze-elicopter - cand se duc?...dar fluturii? un' se duc cand se duc?...hmmm?.... 

...Dor de-o seara la marginea Marii, sa fluture iarasi pescarusii deasupra mea si valurile sa vina-plece cu-o liniste nesfarsita...

Intr-un colt de strada, un tigan pazea cateva galeti cu flori...Un cuplu se apropie si-ntreaba care-i pretul unui buchet de floarea-soarelui: ea are lumini jucause in ochi si-n acele lumini sunt nu cinci fire de floarea-soarelui ci campuri intregi, atat de vii incat privirea devine aurie si-i simti adierea vantului, si tarana sub talpi...cincizeci de lei, vine raspunsul. Pe bune?! ce drept iti da tie sa vinzi libertatea cu tije verzi si nume de soare?! e ca si cum ai rupe o frantura de cer, ai lega-o cu sfoara si sa crezi ca astfel ai drept s-o vinzi! ca si cum ai vinde stelutele din puful de papadie...

Iarna, anotimp de post si de rabdare. Post de verde, post de cer de-un albastru direct din tub. Rabdare administrata cu lingurita, la trezire, pe stomacul gol; rabdare ce-si asteapta izbanda primaverii. Primavara este timpul cand geamurile sunt- in sfarsit - deschise larg si pleoapele inchise de dor! cu nari dilatate sa absoarba parfum tare de vazduh si gene ce cresc inalte pan'la el! iar... vara...sufletu-i intins in fata marii, invelit in nisip...cu timpanele rasucite-n spirale de cochilii. Vara e anotimpul in care umbli cu talpile goale... prin cer.

Un gand

Ma-ntreb, nu pot sa nu ma-ntreb...eu ma intreb mereu, o faceti si voi...intorc gandurile-n mine, le rasucesc, incerc sa le scot din mine si sa le privesc din departare ca sa le vad mai bine, apoi aburinde la intorn in mine si oftez (si-atunci nu dorm - petrec nopti albe) sau surad (si ma legan in vis ca pe-o barca unduitoare sub coroane de verde si scantei)...este masochism si bucurie ca simt, ca aud, ca gandesc...asadar ma gandeam, ma gandeam...ce imi da mie dreptul sa incerc un lucru, sa il gust pentru a vedea daca imi place si apoi sa il las neterminat...astfel in "ranesc" si il fac neutilizabil pentru o alta persoana care ar fi stiut/ putut sa se bucure de el pe de-a-ntregul....ce imi da dreptul sa "gust" o persoana pentru a vedea daca "papilele mele" simt bucurie, inspiratie...cred ca stiu raspunsul dar ma gandeam...Ma gandeam ca ne suntem datori sa fim fericiti, sa luptam pentru clipele de fericire mai ales ca a durut candva si o sa mai doara! so what?! ma gandeam ca uneori e nevoie sa gandim mai putin, sa calculam mai putin si doar sa traim lucrurile cum vin...