Sa visam cu geamurile larg deschise si pleoapele inchise...primul cocotat in pomi, frunte-n frunte cu cerul inalt si sonor ca o catedrala...cer care-si cerne ciresele rubiconde spre obrajii palizi de copil inchis in trup de femeie, sau...femeie inchisa intr-un suflet de copil. Ah, si cat iubesc cerul acesta in care norii ce-alearga zanatici fulguiesc pene de pasari maiastre, niciodata prea colorat, prea viu, pentru paleta fistichie a imaginatiei tale. Da...si parfumul tare al vazduhului ce-ti dilata narile, genele ce cresc lungi pana la el, boboci de floare lichida ce se deschid cu emotie in ochii largi, uitati sus, in cer. Sa umblu cu talpile goale prin cer, printre aplauzele spicelor mici si verzi, numa' bune de crantanit strengareste intre dinti. Sa dezmierd cum visez demult -un bot de catifea, un botic de calut mandru, cu nari fornainde, inspirand cu nesat libertate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu